Scop: Înființarea unui centru multifuncțional pentru toate vârstele, având în vedere că unii beneficiari ai Centrul de zi Paraschiva”. au depășit vârsta copilăriei.
Finanțare: Proiect european pe PNDR, implementat în proporție de 70%, cu finalizare estimată în septembrie 2024
Proiectul INCLUSIVE HUB – Centru Multifuncțional de Integrare Socio-Profesională a Persoanelor Vulnerabile a început în 2019 din dorința de a îmbunătăți condițiile de tratament si recuperare din cadrul Centrului de zi Paraschiva. Aici 30 de copii/tineri împart patru Sali de terapie, două toalete la capăt de hol și un duș. Infrastructura veche a clădirii nu ne permitea adăugarea de saloane moderne cu grupuri sanitare în saloane, astfel că am decis construirea de la zero a unui centru nou, care să deservească atat copii si tineri, cat si persoanele adulte si varstnicii.
Noul centru este un vis în care ne-am încăpățânat să credem. Am sperat că se poate și numai așa am găsit puterea să fim inspirați pentru toți oamenii pe care am reușit să îi păstrăm alături, oameni de bine, care au sperat alaturi de noi.
Credem că acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără încrederea extraordinară a celor care ne-au susținut și care s-au implicat până acum, aceeași încredere cu care mergem mai departe pentru finalizarea construcției.